Alexandru Rafila: „Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi”. Ce spune specialistul despre imunizarea elevilor

Alexandru Rafila: „Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi”. Ce spune specialistul despre imunizarea elevilor
Favipiravir, medicamentul pentru tratamentul COVID-19, eliberat în farmacii, pe bază de prescripție medicală / Alexandru Rafila / ( FOTO: Mediafax Foto/Marian Ilie)
Publicat: 21/08/2021, 09:38
Actualizat: 21/08/2021, 09:39

Alexandru Rafila, reprezentat al României la Organizația mondială a Sănătății și deputat PSD, consideră că școlile cele mai sigure vor fi cele în care vor fi copii cu părinți vaccinați, în contextul în care cei cu vârste sub 12 ani nu se pot imuniza prin administrarea unui ser. Anul școalar va începe de la 13 septembrie, în format fizic, cu menținerea obligației de a purta masca în interior, după cum au anunțat vineri șeful Guvernului și miniștrii Educației și Sănătății.

Alexandru Rafila este de părere că cea mai bună metodă prin care școlile să fie sigure este ca părinții elevilor să fie vaccinați, nu să fie discriminați copiii pe baza acestui criteriu.

„Eu sper să nu se întâmple lucrul ăsta, că nu e în regulă această separare, discriminare a copiilor între vaccinaţi şi nevaccinaţi, mai ales că până la vârsta de 12 ani, în mod evident, ei nu se pot vaccina chiar dacă părinţii lor ar dori acest lucru. Însă cred că mesajul pe care ar trebui să-l transmitem este următorul: şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi. Asta este, de fapt, protecţia maximă şi responsabilitatea pe care să poată să o ofere părintele copilului lui când merge la şcoală”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seara, la Digi24.

„Pentru că dacă marea majoritate a părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală va fi foarte, foarte mică şi cred că ar trebui să explicăm acest lucru oamenilor: vreţi să aveţi o siguranţă în ceea ce priveşte copilul vostru la şcoală, încercaţi voi să vă vaccinaţi ca să-l protejaţi”, a declarat specialistul. Prezent în aceeaşi emisiune, medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a subliniat că „în niciun caz” nu se vor face discriminări la şcoală între copiii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi, relatează Adevărul.

Școlile, deschise în format fizic

Declarațiile vin după afirmațiile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de lucru de vineri de la Guvern privind începerea anului școlar, împreună cu premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, șefii DSU, CNCAV, CNSCBT și reprezentul Administrației Prezidențiale.

Cu această ocazie, premierul Florin Cîțu a spus că vrea ca anul acesta anul școlar să înceapă cu prezență fizică și să rămână cu prezență fizică, iar festivitățile să fie organizate cât mai aproape de normalitate, iar ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că prioritatea tuturor este menținerea școlilor deschise, dar în condiții de siguranță, astfel că portul măștii în școală rămâne obligatoriu, în spațiile închise, pentru copiii de peste 6 ani.

Sorin Cîmpeanu a declarat că s-a agreat, în această etapă, ca ca școlile să fie deschise în format fizic până la pragul de 6 la mie, din 13 septembrie. „Practic, toți participanții la discuție am agreat că școlile trebuie să se deschidă primele și să se închidă ultimele. Din această perpectivă am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ține școlile deschise până la pragul de 6 la mie”, a spus ministrul Educației.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, peste pragul de 6 la mie, apar o serie de condiții privitoare la funcționarea unităților de învățământ, condiții care vizează și vaccinarea.

„Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele vaccinate (sic! – nevaccinate), fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidență beneficii din această perspectivă pentru elevii și profesorii care sunt vaccinați. Peste pragul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcție de vârstă, de specificul activității, iar la carantină, sigur că da, se oprește întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menține toate școlile deschise”, a spus ministrul Educației.

Numărul cazurilor noi de infecție cu COVID-19 este în creștere în ultimele zile, depășind vineri pragul de 600, în ultimele 24 de ore.

Alexandru Rafila a declarat, tot vineri, că dacă România va testa corespunzător toate persoanele suspecte de infectare, numărul de cazuri zilnice Covid-19 ar putea ajunge și la 4.000 la finalul lunii septembrie.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză